Primul răsărit
Despre dimineața în care am înțeles că a o lua de la capăt nu înseamnă să ștergi ce a fost, ci să alegi ce urmează.
A fost o dimineață obișnuită. Aceeași bucătărie, aceeași cană, aceeași lumină care intra oblic prin geam. Și totuși ceva era altfel.
Mă obișnuisem să trăiesc pentru toți ceilalți. Pentru copii, pentru un bărbat, pentru o idee despre cine ar trebui să fiu. În dimineața aceea, pentru prima dată, m-am întrebat ceva simplu și aproape interzis: dar eu ce vreau?
Nu am avut un răspuns. Am avut doar întrebarea. Și uneori întrebarea e tot răsăritul de care ai nevoie.
Am început să scriu în ziua aceea. Nu pentru nimeni. Doar ca să aud cum sună propria mea voce când nu se cere voie nimănui.
Acesta e primul text. Vor urma și altele — despre oameni pe care i-am iubit, despre lucruri pe care le-am pierdut și despre femeia care, încet, încet, a învățat să se aleagă și pe ea.
Comentarii 0
Niciun comentariu încă. Fii primul care scrie un gând.